Rudyard Kipling – DACĂ [I]

De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;

De poţi visa – şi nu-ţi faci visul astru;
De poţi gîndi – dar nu-ţi faci gîndul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratînd pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n lanţ pe prost;
Când munca vieţii tale năruită
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să aduni agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe-un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntîia dată,
Iar c-ai pierdut – nici un cuvînt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vînă
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le strigă: „Sus!”

De poţi rămîne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de de ea;
Duşman, om drag răní să nu te poată:
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o întreci gonind mereu,
Al tău va fi Pămîntul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

Rudyard Kipling – DACĂ

Dacă-ţi rămîne mintea cînd cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te-apasă, cu vorbe care dor;
Dacă mai crezi în tine cînd alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor;

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gîndul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urînd
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfînt sau de-nţelept;

Dacă visezi, dar visul stăpîn de nu ţi-l faci
Sau gîndul, deşi judeci, de nu ţi-e unic ţel;
Dacă-ncercînd triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amîndouă trecînd, să fii la fel;

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvînt
Răstălmăcit, naivii să-i ducă în ispită;
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vînt,
De poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită;

Dacă poţi strînge toate cîştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale,
Fără să spui o vorbă de neizbînda ta;

Dacă poţi gîndul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă, peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i,
Afară de voinţa ce le impune: spor!

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit
Sau lîngă rege umbli ca lîng-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii lovit;
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare;

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şaizeci de clipite de veşnicii, mereu,
Vei fi pe-ntreg Pămîntul deplin stăpînitor
Şi mai presus de toate, un OM, copilul meu!